Home Sanatate Ce este fitoterapia si cum o poti adapta stilului tau?

Ce este fitoterapia si cum o poti adapta stilului tau?

SHARE
beneficii fitoterapie

Fitoterapia este sinonima cu folosirea remediilor din plante pentru combaterea si vindecarea unor boli. Aceasta reprezinta, probabil, cea mai veche forma de medicina. Specialistii sustin faptul ca principiile active prezente in plante reprezinta cele mai eficiente si mai putin nocive metode de prevenire si vindecare. Remediile din plante pot fi folosite pentru tratarea multor afectiuni obisnuite, dar si pentru a creste energia si imunitatea.

Plantele medicinale se preteaza bine folosirii la domiciliu, insa niciodata nu le intrebuintati fara sa le cunoasteti adevaratele beneficii. Un fitoterapeut va va da sfaturi privind dieta si va poate recomanda un amestec adaptat necesitatilor individuale. Unele plante pot preveni inflamatiile, altele pot vindeca diferite eczeme ale pielii etc.

Modul traditional de a lua plante pe cale bucala este sub forma de ceaiuri. Exista doua feluri de ceaiuri de plante: cel preparat cu flori si frunze, denumit infuzie, si decoctul, care se pregateste din partile dure sau lemnoase ale unei plante (radacinile, scoarta, semintele etc).

O alta modalitate de a preveni anumite afectiuni o reprezinta inhalatiile. Acestea se pregatesc ca o infuzie concentrata dintr-o anumita planta. Se acopera capul si vasul cu un prosop si se respira aburii. Inhalatiile sunt extrem de eficiente pentru a elimina virusii din organism si chiar pentru desfundarea nasului. O infuzie de musetel, de exemplu, va poate reda si starea de calm necesara dupa o zi stresanta.

Sfaturi privind cumpararea si folosirea plantelor medicinale:

– inainte de a folosi plante medicinale, asigurati-va ca aveti un diagnostic medical corect;

– tincturile din plante sunt preparate adesea avand ca suport apa si alcool. Daca doriti sa evitati alcoolul, cumparati tincturi avand ca suport glicerina;

– documentati-va cu privire la beneficiile si efectele adverse care pot aparea in urma folosirii unei plante medicinale.

– alegeti produse pentru care poate fi dovedit controlul de calitate;

– daca sunteti insarcinata sau in perioada de alaptare, faceti un control medical inainte de a lua plante medicinale;

– daca achizitionati plante medicinale din magazin, respectati dozele inscrise pe ambalaj.

Citeste si: Trei deserturi sanatoase usor de preparat